Skip to content

Blog

Cultura Binelui: construim împreună-Campanie de fundraising

”Eu cred că veşnicia s-a născut la sat.

Aici orice gând e mai încet,

şi inima-ţi zvâcneşte mai rar,

ca şi cum nu ţi-ar bate în piept,

ci adânc în pământ undeva”…

(Lucian Blaga, Sufletul satului).

Asociația Culturală Tu și Eu s-a născut în 2021 din convingerea că fiecare om merită șansa de a întâlni cultura, indiferent unde trăiește sau din ce poveste vine. În Lugoj, am pornit la drum cu un vis simplu și profund: acela de a deschide uși, de a crea lumini și de a duce arta acolo unde nu a ajuns niciodată. În spațiul nostru, teatrul, filmul și artele devin mai mult decât activități – devin locuri de refugiu, de transformare, de speranță. Copiii, tinerii și adulții descoperă aici libertatea de a se exprima, curajul de a se pune în valoare și bucuria de a învăța altfel, prin emoție și conexiune.Dezvoltăm proiecte sociale, educaționale și culturale care ating direct inimile celor ce ne trec pragul. Ne dorim ca fiecare copil, fiecare tânăr sau adult să simtă că aparține, că este văzut, ascultat și încurajat să crească.

Ce am realizat până acum?

Am construit primul spațiu dedicat educației prin cultură într-un sat, în Honorici, jud. Timiș – un loc în care arta devine accesibilă celor care au cel mai mare nevoie de ea.

Am implicat comunitatea locală în procesul de amenajare, creând un proiect cu și pentru oameni.

Am folosit peste 50% materiale reciclate (lemn, uși vechi, geamuri restaurate), susținând creativitatea și responsabilitatea față de mediu.

Ce ne dorim în continuare?

Să oferim copiilor din centrele de plasament acces gratuit la ateliere culturale, educaționale și artistice.

Să promovăm tradițiile, obiceiurile și meșteșugurile locale.

Să susținem și să extindem activitatea ONG-ului, crescând impactul cultural în mediul rural.

Să organizăm tabere tematicespectacole și evenimente culturale cu specific local.

Să transformăm spațiul nostru într-un centru eco și independent energetic, prin instalarea unui sistem fotovoltaic off-grid care protejează mediul și sprijină sustenabilitatea pe termen lung.

 Donația ta ne ajută să...

oferim acces gratuit la cultură copiilor vulnerabili;

păstrăm vie tradiția și patrimoniul local;

creăm un spațiu cultural verde, sustenabil, alimentat cu energie solară;

organizăm spectacole, ateliere și evenimente care readuc comunitatea împreună;

continuăm munca noastră în sprijinul educației non-formale și al dezvoltării artistice în rândul tuturor generațiilor.

Cu sprijinul tău, putem continua să ducem cultura acolo unde este cel mai necesar.

Cu ajutorul tău, putem transforma vieți, un zâmbet, un atelier, un spectacol pe rând.

 Donează acum și fii parte din schimbare!Ne bucurăm și îți mulțumim că ne susții și crezi în visul nostru. 

https://www.asociatiaculturalatusieu.ro/ro/implica-te

Proiect  derulat cu sprijinul primit în cadrul programului Acceleratorul Schimbării Sociale https://www.fdsc.ro/Programe_Proiecte/acceleratorul-schimbarii-sociale/

#SocialChangeAccelerator #AcceleratorulSchimbariiSociale #DoneazaPentruCultura #SustineONG #MicGestMareImpact

Pregătim un nou început – și un nou website!

Website-ul nostru a fost inactiv o vreme, însă echipa noastră lucrează intens la o platformă nouă, interactivă și adaptată nevoilor publicului nostru.

https://www.asociatiaculturalatusieu.ro/ro

Pe noul site veți putea descoperi:

Calendarul proiectelor – toate inițiativele noastre, într-un singur loc;

Blogul cu povești din culise – oameni, idei și experiențe din spatele proiectelor;

Arhiva activităților – o privire asupra parcursului nostru;

Secțiunea „Implică-te” – află cum poți contribui la misiunea noastră;

Opțiuni de donații și sponsorizare – sprijină direct proiectele care contează pentru tine.

Mai jos puteți vedea câteva imagini din procesul de brainstorming pentru site-ului nostru . Proiect derulat cu sprijinul primit în cadrul programului Acceleratorul Schimbării Sociale

#SocialChangeAccelerator #AcceleratorulSchimbariiSociale #WebsiteNou #ONGDigital #ComunicareCulturala

This site uses cookies

In order to provide you with the best browsing experience we use cookies. If you disagree with this, you may withdraw your consent by changing the settings on your browser.

More info